Cred că încep să înțeleg de ce nu mi-am luat permisul. Pentru că, deși am învățat cu sârg toate semnele, tot nu mă descurc prea bine într-o intersecție. Dacă am ajuns pana acolo, înseamnă ca am fost suficient de desteapta, inspirată ori norocoasă să găsesc drumul bun, dar dacă mă trezesc singură în mijlocul intersecției brusc nu mai știu care e calea să ajung la următoarea.
Nu mai spun, că dacă se face ceață, trec la loc, la mersul pe jos. Că nu pot să gândesc orbește și mă mai descurc și în vacarmul nevăzutelor din ceață fantome. Nu de ale mele e vorba. Cu ele ma descurc. Le cunosc toate hachițele.
Personajul din Țara Minunilor a avut noroc când a aflat că ”dacă nu știi încotro să ajungi, nici nu mai contează pe ce drum apuci”. Așa am mai învățat și eu ceva.
Dar, chiar dacă știu prea bine încotro am ales să mă îndrept, tot nu-mi iau hartă de intors la mine (unde, doamne-iarta-ma, să te mai intorci, că viața curge într-un singur sens. Și mai ai si brațele sufletului și minții încarcat cu daruri pretioase, cu care nu te poti duce în timpul în care ele nu existau. Nici nu le poți arunca. Le păstrezi a imbogățirea spiritului și mergi mai departe, cu lecțiile învățate. Mai ales că stralucesc a nestemate și a lucruri ce se spun că vor fi întamplate până sau, poate pe la următoarea intersecție).
Mă bazez pe ce am stabilit sau pe marcajele luminoase care s-au corporalizat prin anterioara intersectie. Doar că pe acolo s-au scurtcircuitat conexiunile și s-au zapacit în clipocire luminitele.
Brusc, imi dau eu seama că, de fapt, m-am apucat să merg din intersectie în intersectie, fără permis. Ouups, asta răsuna a infractiune. Desi, nu e decat o iluzie care, dinspre mine, se cere, se vrea și se poate calatori spre realitate.
M-am crezut pe campul de sanziene si bumbisoare, unde nu-i nevoie de indicatoare, nici de semafoare.
Că e de ajuns lumina zambetului aparut a recunoaștere și încrederea că privești înspre/dinspre aceeași direcție.
A, in titlu e vorba de ultima înainte de următoarea. Că tocmai am rasturnat peste nor o frantura de soare. spre înțelegere și acceptare.
Iar semnul de exclamare nu e strigăt a salvare, ci doar indicator de semnalizare că sunt pe avarie. Și, n-aș vrea să o tulesc la întamplare, din presupunerea neconfirmată ca aș putea doar să încurc traficul.
Nu mai spun, că dacă se face ceață, trec la loc, la mersul pe jos. Că nu pot să gândesc orbește și mă mai descurc și în vacarmul nevăzutelor din ceață fantome. Nu de ale mele e vorba. Cu ele ma descurc. Le cunosc toate hachițele.
Personajul din Țara Minunilor a avut noroc când a aflat că ”dacă nu știi încotro să ajungi, nici nu mai contează pe ce drum apuci”. Așa am mai învățat și eu ceva.
Dar, chiar dacă știu prea bine încotro am ales să mă îndrept, tot nu-mi iau hartă de intors la mine (unde, doamne-iarta-ma, să te mai intorci, că viața curge într-un singur sens. Și mai ai si brațele sufletului și minții încarcat cu daruri pretioase, cu care nu te poti duce în timpul în care ele nu existau. Nici nu le poți arunca. Le păstrezi a imbogățirea spiritului și mergi mai departe, cu lecțiile învățate. Mai ales că stralucesc a nestemate și a lucruri ce se spun că vor fi întamplate până sau, poate pe la următoarea intersecție).
Mă bazez pe ce am stabilit sau pe marcajele luminoase care s-au corporalizat prin anterioara intersectie. Doar că pe acolo s-au scurtcircuitat conexiunile și s-au zapacit în clipocire luminitele.
Brusc, imi dau eu seama că, de fapt, m-am apucat să merg din intersectie în intersectie, fără permis. Ouups, asta răsuna a infractiune. Desi, nu e decat o iluzie care, dinspre mine, se cere, se vrea și se poate calatori spre realitate.
M-am crezut pe campul de sanziene si bumbisoare, unde nu-i nevoie de indicatoare, nici de semafoare.
Că e de ajuns lumina zambetului aparut a recunoaștere și încrederea că privești înspre/dinspre aceeași direcție.
A, in titlu e vorba de ultima înainte de următoarea. Că tocmai am rasturnat peste nor o frantura de soare. spre înțelegere și acceptare.
Iar semnul de exclamare nu e strigăt a salvare, ci doar indicator de semnalizare că sunt pe avarie. Și, n-aș vrea să o tulesc la întamplare, din presupunerea neconfirmată ca aș putea doar să încurc traficul.
Nu știi direcția ?!? Înainte, doar înainte ! Sau, mă rog, spre ce ți se pare ție a fi înainte, totul e să arăți determinare :) ! Ai luat-o pe un drum așa zis greșit ( asta implică o discuție mai amplă, după mine nu e nici un drum greșit, dacă ai ajuns acolo înseamnă că trebuia să vezi ceva... n-ai apucat să vezi ? too bad, o să mai treci o dată ....), nu-i nimic! Virezi pe prima când ți-ai dat seama că nu-i bine, pui GPS-ul dacă-l ai, dar eu prefer să urmăresc indicatoarele, mi se par mai sigure :))). Foarte rar întreb oamenii, de obicei îi nimeresc pe ăia care gândesc ca niște pietoni, nu ca niște șoferi :)))
RăspundețiȘtergereCe vroiam să zic, de fapt : poate ar trebui să fii mai hotărâtă, să iei decizii mai rapid ? Zic și eu, nu că aș sti ;-)...