Iar praf

E săptămâna stersului de praf. Cum l-oi fi lasat sa se astearna? În spatiu virtual, ca si în cel fizic.
Numai pe amintiri nu se asterne. Probabil pentru că sunt prea vii, prea recente. Cât timp mai e nevoie să treacă, până să se liniștească furia, dorul, tristețea, furia. Furia e cea care marchează trecerea prin atâtea stări. Ea năvălește, și mai intensă, când mă apropii de iertare, ori când memoria mea scoate la iveală momentele de bucurie, de plăcere, de duioșie.

Cât timp e nevoie să treacă? Ce gând mă poate ajuta. Nu vreau să uit? Nu vreau să spun bun rămas. Nu vreau să încep același drum.
Ce vreau? Asta e mai greu de definit. Deocamdată încep ziua, ștergând praful.

vorbe de sters praful

A trecut si vacanta. Frumoasă și...trecătoare. Mai păstrez ceva din mirosul de iasomie și portocali care mi-a înmiresmat cele câteva zile de evadare. Zilele si noptile se tot aleargă una pe alta. Eu, de felul meu, nu prea alerg. Las gândurile să alerge. Le mai și gonesc din când în când, să scap de ele. Nu știu cum se face că ele gonesc, iar eu tot în vârtejul lor sunt.

Mi-am amintit ca mi-am facut un culcuș la o margine a lumii, dar iar am uitat calea de acces. Am luat-o ușurel, pe ocolite, prin casuta de gmail. Am rămas uimită de ce forfotă era prin inbox. Notificări de prin casele altora, că pe la mine s-a așternut praful.
O să îl mai las să se adune. Sau poate se pornește vreun vânt și se rezolvă de la sine.