Eu, din alt timp...

Într-o clipă,
Viața ta
S-a spulberat
Ca nisipul
Purtat de furtună în pustiu.

Fir de nisip
Peste fir de nisip se așează
Și orice formă
Durează
Doar atât
Cât să te amăgești
Că trăiești.

Te scufunzi în somn
Ca în moarte -
Singura ce îți poate aduce uitarea

Dar visul tău te învăluie în spaime,
Te sufocă,
Purtându-te într-o lume fragmentată
În mii de bucăți
Amestecate.
Imagini de oglindă
Din care se revarsă
Amintiri
Ce nu-ți aparțin.
Pentru că ele vin
Dintr-un prezent,
dinspre un viitor
Ce nu mai poate fi.

Se pare că în ultima vreme retrăiesc fragmente din mine, din alte timpuri, din tot timpul de când sunt pe pâmânt.
Le las să iasă la iveală. Mă contopesc, retrăiesc, încerc să găsesc sensul pentru care ele au fost destinate să reapară cu atâta forță, claritate dar fără răni noi.
Sunt două (două erau, le-am unit eu acum sub semnul aceluiași timp și aceleiași trăiri) fragmente din mine, de la sfârșitul unui an în care nu am mai fost pe deplin în viață. Când lumea din mine și din afara mea era spulberată de moarte, încețoșată, fără repere.
Și, da, poată mă mână și gândul că ar putea să fie un fel de a mă arăta cum nu mă arăt de obicei, celor care mă știu, nu mă știu, ca și celor care nu vor să mă știe sau nu mă vor ști niciodată.

 Aici, la marginea lumii, unde pot să spun, să mă povestesc pe mine, cea care am fost, cea care sunt. Fără un gând, fără teamă,  fără așteptări, fără să doară.