Un tătic își găsește copilul în plină joacă cu alți băieței.
Abia așteptase să se termine ziua de muncă și să uite de toate în bucuria timpului și jocului tată-fiu.
Lasă-l, i-am spus eu, ne-întrebată, acum nu pare un moment bun pentru tine...
Dar, când nu asculți decât gândul, nevoia ta, e clar că doar experiența pe propria piele e singura pe care o simți necesară.
Am plecat să nu cumva sa ranesc cu zambetul meu (duios, dar care putea părea ofensator atoatestiutor)
Doar, când l-am vazut trist și resemnat, mi s-a părut că nu e timpul să tac și că umorul poate fi un bun pansament:
Stii, uneori băieții preferă să petreacă timpul cu cei de vârsta lor. Asta nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine. Sau că te pretuiește mai puțin.
Da...Am văzut eu cum m-a ignorat. Parcă ii era jenă de mine.
Ei, nu e motiv de tristețe, și nici nu e vorba de jenă. Bucură-te. Baiatul tau se simte liber să te ignore. Știe că nu e nevoie să demonstreze mereu dragostea. Și că e liber să nu renunțe la ceea ce îl face fericit, din teama de a nu te pierde.
Dar alți copii s-au îndreptat cu ochi sclipitori spre mine....
Da, ăsta poate fi un motiv de tristețe - ochii sclipitori ai copiilor care caută să împlinească în orice substitut tatăl absent.
Da, băiatul meu nu are nevoie de nici un substitut. Mă are pe mine.
Pe tine, da. Și dragostea ta neconditionată. Ce dar mai valoros poți să ii faci?
Așa mă pregătesc pentru când el va pleca...
O întâmplare simplă la care am fost martor, ce m-a înduioșat și mi-a încalzit sufletul. Cât să o așez la marginea lumii.
Că așa am simțit-o - o lecție despre cum refuzul unui băiețel poate fi o confirmare pentru un bărbat care știe să fie tată.
De fapt că știe să fie tată și bărbat, cu adevărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu