Cum faci ca așteptările tale să nu ajungă în percepția celuilalt ca o cerere, revendicare, condiționare sau îngrădire? Cum faci?
Cum faci să nu simți așteptarea celuilalt de a nu avea așteptări ca pe o îngrădire?
Să nu ceri, să nu aștepți. Să oferi ceea ce ai de oferit, necondiționat. Să te bucuri de ceea ce primești. Să nu te temi, să nu ai întrebări, să nu vrei, speri, visezi, dorești, mai mult.
Cât de puternic sau de liber, autonom și conectat la nevoile emoționale actuale (cu radacina în prezent, adica) e nevoie să fii?
Așteptările tale doar pe tine te pot răni, acesta este un adevăr acceptat ca punct de înțelegere și referință.
Tu te poți răni doar de ceea ce așteptarile tale au construit în mintea ta, fără avizul de recepție al celuilalt (:))
Mă aștept să fiu realistă, ratională, obiectivă și echilibrată, în orice situație
Să nu mă pufnibufnească râsul când mă aud formulând așa o așteptare nerealistă și iratională?
Pe de altă parte, să nu îți exprimi asteptările în vreun fel, nu e ca si cum i-ai cere celuilalt să se transforme în ghicitor de gânduri? Nu e ca și cum i-ai limita accesul la tine, la ceea ce esti, nu la ceea ce vrea să vadă sau vrea, și-ar dori sa fii?
Singura situație în care mi se pare, chiar nu contează ce așteptări, spuse sau nespuse, știute sau ascunse, are fiecare, e a celor care călătoresc pe linii paralele.
Și, da, mai cred, că adevaratul efort e să fii atât de conectat la tine încât să simți, să știi, să te te strădui să afli și să poți verbaliza, dacă așteptarea ta are legătură cu tine cel din prezent sau a rămas atârnat ca o tinichea de vreo așteptare neîmplinită din trecut.
Cui ceri, când ceri?
Acum, dacă ar fi să fiu pe deplin sinceră, preocuparea mea prezentă nu e legată de așteptări. Ci, mai curând de...cum să fac față timpului scurs sub semnul așteptării a ceea ce nu știu cum se va întâmpla.
Cum aș putea ști? Pot doar să îmi doresc, să îmi imaginez, să îmi definesc propriile așteptări, în raport cu ceea ce sunt, simt, gândesc, sunt, nu cu ceea ce celălalt spune (sau nu spune), face (sau nu face).
O doamne, ce ghem încurcat. Și, eu, care tocmai l-am încâlcit si mai tare.
Nu e destul că mă lupt cu o viroză, mă mai las cuprinsă și de nevroză?....
Hai să trecem la lucruri mai simple.
Ca, de exemplu?!...
Cum faci să nu simți așteptarea celuilalt de a nu avea așteptări ca pe o îngrădire?
Să nu ceri, să nu aștepți. Să oferi ceea ce ai de oferit, necondiționat. Să te bucuri de ceea ce primești. Să nu te temi, să nu ai întrebări, să nu vrei, speri, visezi, dorești, mai mult.
Cât de puternic sau de liber, autonom și conectat la nevoile emoționale actuale (cu radacina în prezent, adica) e nevoie să fii?
Așteptările tale doar pe tine te pot răni, acesta este un adevăr acceptat ca punct de înțelegere și referință.
Tu te poți răni doar de ceea ce așteptarile tale au construit în mintea ta, fără avizul de recepție al celuilalt (:))
Mă aștept să fiu realistă, ratională, obiectivă și echilibrată, în orice situație
Să nu mă pufnibufnească râsul când mă aud formulând așa o așteptare nerealistă și iratională?
Pe de altă parte, să nu îți exprimi asteptările în vreun fel, nu e ca si cum i-ai cere celuilalt să se transforme în ghicitor de gânduri? Nu e ca și cum i-ai limita accesul la tine, la ceea ce esti, nu la ceea ce vrea să vadă sau vrea, și-ar dori sa fii?
Singura situație în care mi se pare, chiar nu contează ce așteptări, spuse sau nespuse, știute sau ascunse, are fiecare, e a celor care călătoresc pe linii paralele.
Și, da, mai cred, că adevaratul efort e să fii atât de conectat la tine încât să simți, să știi, să te te strădui să afli și să poți verbaliza, dacă așteptarea ta are legătură cu tine cel din prezent sau a rămas atârnat ca o tinichea de vreo așteptare neîmplinită din trecut.
Cui ceri, când ceri?
Acum, dacă ar fi să fiu pe deplin sinceră, preocuparea mea prezentă nu e legată de așteptări. Ci, mai curând de...cum să fac față timpului scurs sub semnul așteptării a ceea ce nu știu cum se va întâmpla.
Cum aș putea ști? Pot doar să îmi doresc, să îmi imaginez, să îmi definesc propriile așteptări, în raport cu ceea ce sunt, simt, gândesc, sunt, nu cu ceea ce celălalt spune (sau nu spune), face (sau nu face).
O doamne, ce ghem încurcat. Și, eu, care tocmai l-am încâlcit si mai tare.
Nu e destul că mă lupt cu o viroză, mă mai las cuprinsă și de nevroză?....
Hai să trecem la lucruri mai simple.
Ca, de exemplu?!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu