O altă dimineață smotocită

Cam asa am adormit și m-am trezit eu în această dimineață. Nu știu cum am rămas cu un singur ghem, că mi se răsturnase un coș întreg pe dinainte. Nici măcar nu mai știu cu ce ghem am rămas.

Cum se face, că, uneori, te simti încărcat de bucurie și de tristețe, în același timp, cu aceeași intensitate?

Poți să faci față fiecărei stări, pe rând. Dar când se îmbrățișează polii....ce faci? Cum faci față?
Te apuci să separi firele cu un ochi plânge unu râde, ca într-o mască scindată?
Sau te faci (să nu zic regresezi) pisoiaș și adormi în speranța că cineva, altcineva decât tine, te va îmbrățișa cu grijă și va spune - liniștește-te, totul e bine.

Astăzi nu am răspunsuri, nici întrebări.
Astăzi pun steluțe luminoase pe toate lucrurile liniștitoare. Cele întâmplate sau spuse, nu cele imaginare. Ca să îmi amintesc, să fiu conștientă de capacitatea de a alege după ce jaloane mă orientez.
Că doar nu o să mă las cuprinsă de vreo plăcere perversă de a căuta cu tot dinadinsul suferința. Doamne ferește-mă!

Încerc să readuc la cote de rezistență la viruși imunitatea pierdută (din... neatenție, epuizare? ) Sau dintr-o dorință ascunsă de a primi alinare?

Hei, oare cum face ghiocelul să fie așa vesel în zăpadă?
Poate pentru că el privește, pășește, cu o puterea neînțeles cuprinsă în trupul lui firav și cu energia celui ce a reaprins în el încrederea, bucuria, dorința de viață, spre primăvara care vine?

Da, de asta pun și eu steluțe lumininoase. Și, uite așa, ziua asta începe să capete parfum de ghiocei.