Pagini

vineri, august 02, 2013

Subiectiv - obiectiv

Realitatea e subiectivă. Emoția e obiectivă. Pentru că ea, emoția e filtrul interior de configurare a realității și a reacției la ceea ce se întâmplă. Și când o negi, și când o respingi, și când o lași să te copleșească, și când o recunoști, o accepți, o modelezi o transformi prin filtrul rațiunii, emoția e cea care îți indică locul în care ești pe drumul spre sine, te ține departe sau te pune în contact cu nevoile tale. 
Emoția potențează sau îți blochează devenirea.
Dar emoția e influențată de gând. Iar gândul e rezultatul felului în care am fost obișnuiți să înțelegem lumea, să interpretăm ceea ce ajunge la noi prin canalele senzoriale.
Interpretăm realitatea și o punem în cuvinte. Cuvintele au putere. Ele, la rândul lor creează o realitate în mintea noastră. Acum, de noi depinde să verificăm dacă aceasta corespunde cu realitatea din mintea celuilalt. Altfel, riscăm să creștem într-o iluzie. 

Ufff, încurcate sunt jocurile minții și căile de înțelegerea a ceea ce noi simțim, gândim, alegem ca acțiune pornind de la cuvintele celuilalt.

Cert este că, uneori, ne trezim într-o iluzie născută dintr-un vis. Acel vis care hrănește speranța ta că,ceea ce îți dorești, se va împlini. Și că, uneori speranța ta începe să freamăte la întâlnirea cu ceva ce pare să împlinească visul tău.

Dar, visul e  frumos când crește în noi, iar noi creștem în el, până nu mai contează dacă visul hrănește realitatea sau realitatea hrănește visul. Acel moment când visul și realitatea s-au întâlnit, contopindu-se întru împlinire.

În rest,  rămâne reverie,  se transformă în iluzie, te risipește sau te ține încrâncenat  într-o direcție...neprofitabilă.
Și, iată cum un cuvânt investit cu semnificație în zona realismului-pragmatic, mă trezește la realitatea obiectivată prin rațional.
Da, asta e, nu e profitabil să te păstrezi în zona de visare sterilă și viziune romanțată asupra vieții. 

Dar e frumos să te lași, să îți dai voie să rezonezi la frumusețea lumii, a oamenilor și a întâmplărilor.


Să te bucuri de ceea ce este, acceptând liniștit ceea ce nu poate fi – o atitudine subiectivă care te poate ajuta în construcția realității obiective.

vineri, iunie 21, 2013

Acceptarea resemnării

O vreme m-au preocupat ...polaritățile, contactul cu extremele și parcurgerea conștientă a drumului dintre ele.

Între dragoste și ură, între calm și furie, între frică și curaj, între vulnerabilitate și putere, între toleranță și intoleranță (deși astea sunt puncte pe firul ce duce de la iubire la ură)....infinite puncte de contact cu tine, în căutarea a ceea ce ești, pentru descoperirea a ceea ce poți fi.

În ultima vreme sunt interesată de...granițe. Nu dintre teritorii, ci situate la limita dintre două stări, de zona de suprapunere, de posibilă confuzie între două stări.

M-am trezit angrenată într-un exercițiu de identificare a graniței dintre acceptare și resemnare.

Da, bine, știu că cele două nu se suprapun. Dimpotrivă, ele te situează pe direcții diferite pe traiectoria devenirii tale. Ceea ce accepți vine din împăcare cu ceea ce a fost, cu singurul lucru cu care s-a putut întâmpla. Când te resemnezi, implicit accepți că ceva nu se mai poate întâmpla dar rămâi conectat dar rămâi ancorat în tristețe, frustrare, dezamăgire.

Deși, Dex-ul o definește ca pe o acceptare senină a unei situații dificile, în mintea mea, resemnarea e mai mult o renunțare încărcată de tristețe, de durere, de neputință. Oricâte alte uși și ferestre ai lăsa să se deschidă în calea ta, rămâne mereu acel punct dureros pe care nu-l poți vindeca.

Resemnarea te duce dintr-o zi în alta, purtând povara a ceea ce nu poate fi.

Acceptarea presupune că pășești în prezent cu seninătate.
Acceptarea e alegerea care te eliberează de regretele asociate resemnării.
Până la urmă, te resemnezi că ceva nu poate fi și accepți că regretele nu fac decât să te țină în trecut.


Adică, m-am învârtit în jurul cozii și am ajuns la definiția din DEX???!!!!!

vineri, aprilie 26, 2013

Îmbrățișarea de primăvară....

Niște concluzii - premise :)


Paradox

Doar când risipești negura
din ceea ce este de neuitat
ești cu un pas mai aproape de iertare.

Doar când aduci în lumină
ceea ce este de neiertat
ești cu un pas mai aproape de uitare.

Doar când faci un pas 
mai aproape de ceea ce doare
Ești cu un pas mai departe spre vindecare.

Doar în dansul amețitor
în care înaintarea începe
cu un pas înapoi,
Ceea ce nu știi devine știut.

Doar ceea ce devine știut
Așterne liniștea
în pașii îndreptați 
Spre ceea ce nu știi.

miercuri, aprilie 24, 2013

Descântec

Lasă cântecul stins al inimii tale,
să se închidă în cercul iertării.
Și ceea ce a încremenit în tăcere,
Să se stingă
În sunetul fără ecou al uitării.

Sufletul tău va regăsi
acordul speranței
dezlegate de ceea ce nu poate fi.
Inima ta va învăța 
ritmul călătoriei
prin irepetabilul azi.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...