Da, ce frumoase sunt întâlnirile simple. Și cum, dacă ești atent, îți oferă o cale mai ușoară către o semnificație pe care tu, apoi poți să o transferi spre alte întâmplări, spre alte lucruri care își așteaptă semnificarea întru înțelegere, acceptare și integrare în ceea ce poți deveni. În fiecare zi.
Ieri, în vestiar, după ora de aerobic, atentă doar la despachetarea împachetarea proprie, simt îndreptată spre mine o voce precipitată dar foarte clară și energică:
V-am văzut în primăvară! Arătați excelent. Am ridicat privirea în direcția vocii, am zâmbit și am mulțumit persoanei din fața mea, firesc, conștientă că, cine m-a revăzut acum, după ce m-a văzut în primăvară, ar putea avea așa o reacție.
Dar ea a trecut peste mulțumescul meu, neimportant în ceea ce s-a declanșat în ea, și continuat ce avea de spus, în aceeași respirație: Gata, vin constant la antrenamente. Și, nu mai mănânc nici o prăjitură!
Din inerție și, incompletă înțelegere a rolului meu în această întâmplare am mai continuat și eu: Chiar nici o prăjitură? Nu e bine. Dar, da, e o hotărâre bună să vii constant la sală.
M-am oprit brusc cu sfaturile ”experte”. Mi-a cerut cineva vreun sfat? Era vorba despre mine aici? Nici pomeneală.
Eu am fost doar așezată, din întâmplare (!) în fața privirii ei, în calea gândului ei, poate descurajat, poate indecis, neconturat, poate lipsit de forța energiei motivaționale, poate mai puțin capabil să își proiecteze mental o imagine asupra rezultatului final și să pornească să parcurgă drumul, pas cu pas, cu atenție, bucurie și fără încrâncenare. Ca să nu te oprească din drum, eșecurile, pașii derapați sau blocați.
Coincidența (sigur, aia neîntâmplătoare) a făcut ca eu, în momentul ăla să fiu...clenciul de care gândul ei avea nevoie pentru zdruncinarea întru (re)configurare. Sau cel puțin întru nouă motivare.
Iaca așa, m-am trezit eu factor motivațional, vorba unei prietene!
Dar, nu era vorba despre mine, deși ego-ul meu s-a dedulcit într-un sentiment de satisfacție dat de confirmarea venită din senin, necerută, a ceva ce știam prea bine.
Ihmm, azi m-am surprins că mă uit să o văd în sală. Dar așa cum nu am fost cauză a trezirii ei, nu am nici responsabilitatea a ceea ce face cu ce s-a trezit sau descoperit în ea. Nu-i așa?
Tot ce pot să fac, e să îmi văd de descoperirile mele. Și de decantarea semnificațiilor care îmi sunt destinate.
(Deși cineva, mi-a spus de curând că mă pricep și la diluări, dar pentru că nu aveam în reprezentare toate înțelesurile cuvântului, încă nu am reflectat suficient.)
Ieri, în vestiar, după ora de aerobic, atentă doar la despachetarea împachetarea proprie, simt îndreptată spre mine o voce precipitată dar foarte clară și energică:
V-am văzut în primăvară! Arătați excelent. Am ridicat privirea în direcția vocii, am zâmbit și am mulțumit persoanei din fața mea, firesc, conștientă că, cine m-a revăzut acum, după ce m-a văzut în primăvară, ar putea avea așa o reacție.
Dar ea a trecut peste mulțumescul meu, neimportant în ceea ce s-a declanșat în ea, și continuat ce avea de spus, în aceeași respirație: Gata, vin constant la antrenamente. Și, nu mai mănânc nici o prăjitură!
Din inerție și, incompletă înțelegere a rolului meu în această întâmplare am mai continuat și eu: Chiar nici o prăjitură? Nu e bine. Dar, da, e o hotărâre bună să vii constant la sală.
M-am oprit brusc cu sfaturile ”experte”. Mi-a cerut cineva vreun sfat? Era vorba despre mine aici? Nici pomeneală.
Eu am fost doar așezată, din întâmplare (!) în fața privirii ei, în calea gândului ei, poate descurajat, poate indecis, neconturat, poate lipsit de forța energiei motivaționale, poate mai puțin capabil să își proiecteze mental o imagine asupra rezultatului final și să pornească să parcurgă drumul, pas cu pas, cu atenție, bucurie și fără încrâncenare. Ca să nu te oprească din drum, eșecurile, pașii derapați sau blocați.
Coincidența (sigur, aia neîntâmplătoare) a făcut ca eu, în momentul ăla să fiu...clenciul de care gândul ei avea nevoie pentru zdruncinarea întru (re)configurare. Sau cel puțin întru nouă motivare.
Iaca așa, m-am trezit eu factor motivațional, vorba unei prietene!
Dar, nu era vorba despre mine, deși ego-ul meu s-a dedulcit într-un sentiment de satisfacție dat de confirmarea venită din senin, necerută, a ceva ce știam prea bine.
Ihmm, azi m-am surprins că mă uit să o văd în sală. Dar așa cum nu am fost cauză a trezirii ei, nu am nici responsabilitatea a ceea ce face cu ce s-a trezit sau descoperit în ea. Nu-i așa?
Tot ce pot să fac, e să îmi văd de descoperirile mele. Și de decantarea semnificațiilor care îmi sunt destinate.
(Deși cineva, mi-a spus de curând că mă pricep și la diluări, dar pentru că nu aveam în reprezentare toate înțelesurile cuvântului, încă nu am reflectat suficient.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu