ceaţa de luni pana joi

Te trezeşti în câte o dimineaţă cu mintea în ceaţă. Şi păşeşti atent, să nu te zdruncini prea tare, că nu ştii în ce gropi de minte amorţită poţi călca. Dacă se întâmplă ca acea dimineaţă să fie de luni, poţi să te temi că toată săptămâna îţi va fi innegurată, indiferent de prognoza meteo. Şi atunci îţi laşi pleoapele pe jumătate deschise şi încerci să nu produci dezastre în relaţiile cu cei din jur. Poţi să îţi pui ochelari de ceaţă, dar tot nu vei vedea mai clar. Dar măcar aşa îi avertizezi pe ceilalţi: "Atenţie! Persoana semiconectată la lumea exterioară. Şi deconectată de la bucuria interioră. Pericol de replici usturătoare. În cel mai blând caz, pericol de neatenţie şi indiferenţă la nevoile tale."

Nu am nici o superstiţie şi încerc să ţin departe ideile preconcepute sau profeţiile autorealizatoare. Dar e joi şi nu am ieşit din ceaţă decât în scurte momente când m-am trezit cu flori de liliac îmbrăţişate de narcise sub nasul meu. Asta mi-a mai mărit puţin distanţa dintre pleoape şi, implicit raza de vizibilitate asupra lumii exterioare.
E ciudat că, în timp ce tu te simţi ca un urs încercând să facă piruete graţioase pe o bârnă şi apoi să îşi zacă starea în bârlogul său, ceilalţi îţi zâmbesc şi îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut în ultimele zile pentru ca ei să se simtă mai buni, mai decişi, mai conectaţi şi mai luminaţi. Eiiiiiiiii, asta poate fi o rază de lumină care poate împrăştia tentaţia de a lăsa ceaţa să devină atât de deasă încât să dispari în ea. Un moment de iluminare că doar în mintea ta tu eşti mai absent şi mai lipsit de consistenţă în acţiune. O scanteie pe circuitul intrerupt temporar deînchidere în sine.
Bine, mai am 3 zile şi jumătate să împrăştii total ceaţa de săptămâna asta. Încep să am adun la un loc fiecare strop de înţelegere şi iluminare.Nu fuga de lumea exterioară mă bagă în ceaţă, ci fuga de angoasele proprii. Uneori poate fi dificil să găseşti echilibrul între lumea interioară şi cea exterioară. De fapt să pui în acord şi firesc interesul simultan pentru cele două lumi, care te fac un întreg. Iar fuga e o falsă soluţie. Unde să fugi de tine, fără tine?! Deşi, mă tot imaginez desculţă în iarbă ca în copilăria mea din altă viaţă.

Dilema....reacţiilor

Aventura continuă. Am descoperit un nou accesoriu la jucăria mea noua: reacţii. După ce le-am activat cu entuziasm, o dilemă a apărut în mintea mea. Să le las, să nu le las?
Să le las! Hmm, asta sună ca un angajament de a scrie doar ceva distractiv, interesant ori extraordinar. Na, şi dacă vreau să scriu ceva pur şi simplu? De dragul cuvintelor. Ca acum, de exemplu. Sau de dragul catharsis-ului. Cum, poate voi scrie cândva.
Şi ca o constrângere pentru ceilalţi (deşi, deocamdată doar eu şi cu mine citim acest blog) să se străduie să încadreze cele scrise ca fiind în unul din felurile menţionate. Că nu poţi să treci prin casa şi prin mintea omului, aşa fără nici o reacţie. Şi dacă ţi s-a părut anost nu poţi să bifezi, că nu ai unde. Trebuie să te străduieşti să găseşti ceva distractiv, interesant sau extraordinar. Obositor de-a dreptul. Să ţii minte să nu mai treci pe aici că te obligă să ai reacţii.

Se întâmplă uneori şi în relaţia cu ceilalţi, nu? Să te simţi constrâns să te porţi conform aşteptărilor lor. Ori conform unei etichete cu care te-ai procopsit în diferite situaţii. "E amuzant/ă, nu te poţi plictisi cu el/ea". Şi te trezeşti transpirat de efortul de a fi mereu amuzant, că altfel nu mai primeşti reacţia respectivului. "E inteligentă şi oricând găseşti un sfat sau o vorbă bună la el/ea" Uffff ce mă fac dacă azi mi-a adormit inteligenţa şi chiar m-am trezit cu faţa la partea întunecată a creierului meu. O să pierd reacţia celui din jur şi data viitoare voi avea sfaturi doar pentru mine. Asta dacă îmi voi stabiliza inteligenţa.

Dar despre nevoia de reacţie şi de etichete poate voi mai spune şi altădată. Dacă nu îmi va pieri interesul. Şi dacă mă voi simţi capabilă să scriu ceva extraordinar. Ori măcar distractiv.

Mai bine scot reacţiile. Mai târziu. Acuma le las.

Context şi sens pentru adult

Şi cum spuneam, orice început e mai nesigur. Încă nu am aflat ce o sa fac eu cu acest blog. Am fost preocupată să pun impulsul în practică. Alege titlu, alege culori, alege font. Ca un copil care răsuceşte o jucărie nouă pe toate părţile. Şi am ajuns şi la "conţinut pentru adulţi": DA NU. Sigur că da, doar nu creez un blog pentru copii, se repezea mouse-ul cu clickul pe DA. Noroc cu sclipirea rapidă de înţelegere a accepţiunii de adult şi conţinut pentru adulţi în acest context.
Cam restrictivă accepţiune. Ca şi cum asta e tot ce ne diferenţiază ca adulţi. Doar sexul explicit, descâlcit şi smotocit în cuvinte, imagini, scheme, fantezii, ne descrie ca adult? Restul o fi conţinut de copil dornic de cunoaştere, de protecţie şi de iubire?

Hmm, depinde de context, cum spuneam.

De la marginea lumii...în blog

Am fost ispitită în această lume, a bloggerilor, de o persoană dragă mie. Am făcut un pas şi m-am trezit cu 2 blog-uri. Ca să vezi! Nici cu unul nu ştiu ce am să fac. Asta ţine de orbecăielile unui novice în începuturi nesigure.
Mai ţine şi de căutarea unui timp în care să arzi. Gândurile tale. Şi ideile pe care nu mai ai timp să le ai în timpul zilei. Pentru că ziua eşti în caruselul rutinei, din care te mai trezeşti la momentele de trecere ale anului, ale anotimpului, ale vârstei, ale vieţii.

Deci, bine am venit! Mai departe?....vazând şi tastând.