Cum mă mai prezint...

Sunt unele puncte din care nu mă scoți nici cu forța nici cu vorba duioasă, unele linii peste care nu pășesc trasăîmpinsă de nici o ademenire. Că de forțare nici nu încape vorbă.


Niciodată (hm?!) nu mă las provocată să fac ceva ce nu vreau, nu simt că vreau să fac.

Cu siguranță, sunt ușor de manipulat sau de inclus în jocuri, ale altora, doar în chestiuni care nu fac obiectul și subiectul meu. (ca în povestea mai veche pe blog, cu, eu te cred, e absolut și exclusiv problema ta dacă ai ales să mă minți. Oricum, oricine are ocazia și șansa să mă mintă o singură dată.)

Arareori se întâmplă să mă las convinsă să fac ceva, cu consecințe pe care nu le pot aduce în conștiință înainte de a le simți pe propria piele. Măcar în înțelesul unui răspuns la o întrebare simplă precum - Hei, cum te vezi în/cum ai să faci față la ziua de după?

De cele mai multe ori, încerc să mă așez cu privirea în direcția în care celălalt s-a așezat, pentru a-i înțelege perspectiva. Cică, asta m-ar face să fiu ridicol de înțelegătoare (raportat la anumite contexte și, după cum aud din aprecieri exterioare; eu mă opun, zambind și cu picioarele bine înfipte în propria-mi părere).

Ce să spun!...În mine zace un catârel drăgut, isteț, jucăuș și, fără discuție, unic și interesant!

Uneori transpare în exprimare exterioară printr-o încrâncenare în revendicări sau blamări fără sens si justificare, zvacuri de ego inflamat,  alteori e doar un fel de frână interioară de siguranță (care îmi spune să mă țin departe de ceea ce încă nu știu dacă vreau, dacă pot duce. asta dacă e ceva din zona în care am de ales, evident)

Dincolo de toate, învăț, mă strădui să mă îndrept, să mă las atinsă doar de ce intră în rezonanță cu iubirea. (in sensul ei larg sau restrâns :) )