Unii oameni, balcanici sau nu, par sa aibă vocaţia nefericirii. Sau cel puţin a nemulţumirii, a frustrării continue. Ajungi să te obişnuieşti la un moment dat cu o stare în care nu ai, nu poţi, nu primeşti, nu întâlneşti, nu împlineşti....şi orice altceva te mai poate duce cu gândul la nefericire sau doar la absenţa fericirii.
Pentru că viaţa nu a fost generoasă cu tine, ori pentru că tu nu ai ştiut să profiţi din plin de oportunităţile ei, ori şi una şi alta pe lângă altele. Te poţi obişnui cu asta, accepţi că unele lucruri nu îţi sunt sortite.
După ce te obişnuieşti aşa, darurile pe care viaţa sau oamenii ţi le fac din când în când te iau prin surprindere şi chiar te pun în dificultate. Primeşti un dar şi ţi se pare nepotrivit şi apăsător. Oare îl merit? Oare voi putea să recompensez vreodată generozitatea? Oare voi fi la înălţimea darului?
Uităm că darurile, ca şi complimentele, trebuie primite cu zâmbet şi cu un simplu mulţumesc. Că cel care ţi-a făcut darul nu doreşte ceva în schimb. Iar reacţia ta şi felul în care primeşti ce ţi se oferă dă măsura bucuriei pe care o simte cel care a făcut un dar din suflet.
Să te bucuri pur şi simplu! Nu e întotdeauna uşor. Dar putem învăţa lucrul ăsta. De fapt nu e nevoie decât să mărim scala pe care ne măsurăm aşteptările şi speranţele. Adică să visăm mai mult! Să ne permitem să fim mai încrezători şi să lăsăm o uşă deschisă pentru lucrurile care nu încap în calculele noastre, financiare sau nonfinanciare.
Mă bucur pur şi simplu!
Da, e greu sa te bucuri in general , dar mai ales degeaba ... Ne trebuie motive si nici cand le avem nu e de-ajuns... Si bucuria se invata ( nu doar aventura :) ....), dar unde ? Cum ? Singuri, sau avem nevoie de cineva ?
RăspundețiȘtergereEu iti traiesc bucuria . In sfarsit !
Am trecut pe sub un mălin înflorit. Am inspirat adânc parfumul necunoscut mie până atunci şi am simţit că dispoziţia mea se schimbă. Am devenit mai conectată la lumea din jur şi dispusă să mă bucur de o nouă primăvară.
RăspundețiȘtergereNe trebuie şi motive. Ele există. Trebuie doar să le luăm în considerare. Să le includem pe lista personală de stimuli care declanşează sentimentul de bucurie. Şi să avem grijă să ne mărim lista în fiecare zi. Măcar în fiecare săptămână. O dată pe lună o fi limita maximă admisă? Probabil de la un moment dat încolo. Hai să facem o listă deschisă. Să ne sensibilizăm canalele de percepţie. Şi să ne învăţăm neuronii să creeze noi conexiuni. De bucurie!!!!!!!!!!!!!
Vreau sa postez un pasaj dintr-o povestire a lui Tudor Octavian, care se cheama "Saracia" :
RăspundețiȘtergere"Saracia e si o chestiune de comparatie. Prin comparatie cu unii si mai saraci, n-o duceam rau. Saracia cenzureaza imaginatia. Nu mi-am imaginat niciodata cum ar fi sa am bani.Imi doream sa am bani, dar nu bani cu gramada, nu sa ma scald in bani, ci atat cat sa imi cumpar in fiecare luna cartela la cantina si sa-mi ramana ceva pentru filme si carti. Bogat cu adevarat nu mi-am permis sa ma visez. Din cauza saraciei, aveam sentimentul ca numai si dorindu-mi o casa a mea ii saraceam pe altii. De aceea e odioasa saracia, ca-ti cenzureaza aspiratiile. Doresti doar atat cat sa-ti ajunga, cat sa nu fii tu cel mai sarac. Te compari in jos, cu calicii, nu cu avutii. Iar cand prin fire iubesti disciplina si crezi in ce ti se spune, ca societatea are grija sa-l aduca pe fiecare la locul potrivit, incepi cu timpul sa fii mandru ca ai ramas sarac. Ti-ai facut datoria, ai facut tot ce trebuia, dar societatea ingrata nu si-a tinut cuvantul. Aceasta e cea mai nenorocita consecinta a unei saracii cronicizate: gasesti mereu pe cine sa dai vina pentru ea."