Aşa continuă bocetul meu... Cu aceeaşi intensitate precum glasul lui Tudor Gheorghe! Asta îmi crează o imagine de răţuşca ce urâtă trompeţind strident printre suratele ei mici, pufoase şi drăgălaşe în legănarea lor jucăuşă. Pînă nu se fac raţe crăcănate pe veci de uimire în faţa celei transformate în zveltă şi graţioasă lebădă (în ciuda greutăţii lor, na!)
Fără lacrimi,eu. Cu un început de zâmbet de femeie nălucă. Încep să îmi amintesc şi să mă bucur că tu nu mă asculţi niciodată. Şi să mă tem că, de data asta, vei asculta "de gândul cel dintîi". Dau reply, ascult şi îmi înec lacrimile glasul puternic şi vibrant al lui Tudor Gheorghe.
Vreau sa iti largesc rasaritul de zambet! Da muzica tare si canta ! NU ca Tudor Gheorghe, ci ca Holly Dolly ! Eu sunt Holly Dolly pentru tine !
RăspundețiȘtergereFrom the deep of my soul :
http://www.youtube.com/watch?v=fWtwKHeDzC4&feature=related
In loc de alte cuvinte, desi sunt multe care imi zbarnaie, am sa-l citez pe Paler :
RăspundețiȘtergere"Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren..."
Să mă şi simt ca Holly Dolly? Dar am zâmbit! La fel ca atunci când m-am imaginat lebăduţă cântând cu glasul lui Tudor Gheorghe. Până m-a strivit din nou tristeţea trenului.
RăspundețiȘtergere