De la "Manifestul pentru frumuseţe naturală" a lui Bucurenci mi se trage... Că a trezit nişte asociaţii de idei şi m-a făcut să pun pe hârtie cum am început eu să fiu o femeie frumoasă. Ori, mai curând, cum am descoperit eu că frumuseţea unei femei poate fi dezvăluită prin ochiul bărbatului iubit. Şi iubitor.
Ştiu că am fost un copil frumos. Poate şi mai târziu, până la un anumit punct al vieţii am fost o copilă, adolescentă frumoasă. Dar, după ce auzi repetată admiraţia multora "Ce frumoasă e mama ta." "Ce tată frumos ai!" continuată cu întrebarea uşor uimită "Tu cu cine semeni?" începi să îţi construieşti imaginea de sine după alte repere. Din altă categorie, precum ce prietenă bună eşti tu, ca tine nimeni nu ştie să asculte, e deşteaptă, e serioasă, e citită, are simţul umorului, e pricepută şi tot aşa.....
Imagini care nu au legătură cu frumuseţea exterioară. Poate doar elemente disparate ce ochi frumoşi, ce păr minunat....
As putea spune că asta mi-a afectat puţin încrederea în mine şi stilul de viaţă, dar poate că a avut şi un beneficiu secundar prin faptul că m-a orientat spre alte preocupări.
Am devenit mai frumoasă ca niciodată prin ochii unui bărbat. Nu al primului bărbat, nu asta era ideea. Ci, al primului care s-a uitat adânc în ochii mei şi mi-a spus "Eşti aşa de frumoasă!" Primul gând a fost să îi spun "Nu e adevărat. Uită-te mai bine!" enervată că foloseşte un stereotip verbal sau că poate invocă o realitate imaginară şi dorită. Am început să îl cred când vedeam patima cu care mă sorbea din priviri şi căuta să mă dezbrace doar în lumină. A soarelui, a lămpii, lumină să fie. Cu ochii larg deschişi. "Nu te ascunde. Vreau să te privesc" - asta poate deveni un hitul vieţii tale, cântecul pe care îl fredonezi zâmbind.
Nu m-am înscris la un concurs de miss după asta! Am rămas la fel de departe de canoanele frumuseţii comune, mondene, acceptate, recunoscute la prima privire. Dar mă simt cea mai frumoasă femeie în privirile şi îmbrăţişările acestui bărbat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu