De fapt, rememorez, aparent fără legătură cu vreo nevoie actuală.
1. Să-ți propui, sau să crezi că tu poți schimba pe cineva este o utopie. Ca să nu spun cea mare prostie. Nimeni nu poate schimba pe nimeni.
Orice tip de relație, mai ales cele din sfera celor de cuplu, intră pe cale de disoluție, când, unul sau altul dintre cei doi, e mânat, de la început sau dintr-o anumită etapă, de această tendință reconstructiv-reparatorie a celuilalt.
Când unul sau altul intră în relație cu acest gând iluzoriu, că are capacitatea de a schimba sau dreptul de a pretinde vreo schimbare celuilalt, relația devine terenul unor lupte cu efecte distrugătoare, în ambele tabere instituite ca părți aflate în război.
Când, te auto-înscăunezi în rolul de reparator-salvator al celuilalt, nici nu știi cum și când te trezești aruncând în capul celuilalt reproșuri și acuzații de nerecunoștință și lipsă de apreciere, punându-i în cârcă responsabilitatea unor alegeri care sunt ale tale.
Doar ceea ce se trezește în tine ca nevoie firească de transformare, în sensul devenirii proprii, nu a ajustării la la ceea ce ți se cere în vreun fel sau altul.
Uneori, doar îți imaginezi că ți se cere, pornind de la presupuneri, pe care nu consideri necesar să le verifici.
Uităm, sau nici nu înțelegem, că realitatea din mintea noastră nu e neapărat realitatea din mintea celuilalt.
Uităm, sau nici nu înțelegem, că rădăcina propriilor noastre reacții, comportamente, se cere căutată în nevoile noastre emoționale, nu ale celuilalt.
Tocmai mi-a venit în minte imaginea unui univers populat de cioplitori în piatră, fiecare dând cu dalta în stânga și în dreapta, în orice piatră îi iese în cale, dintr-un fals sentiment că menirea ta e să îi re-creezi pe ceilalți după chipul și asemănarea cine știe căror imagini din mintea ta. Sau, să te ajusteți pe tine după vreun cerut sau necerut pat a lui Procust.
Se tot spune că drumul corect al transformărilor reciproce pornește de la întrebarea ”Ce poți, ce simți, ce ești dispus să schimbi la tine, în tine, pentru devenirea ta, nu pentru celălalt?
Oricine ar fi celălalt! În libertate și conștiință de sine, nu în supunere din frică sau dintr-o proastă înțelegere a ființei și rolului tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu