Am fost nevoita sa merg dintr-un oras in altul cu un minunat microbuz. Prafuit, treaca mearga. Spoilerul statea sa cada, chederul flutura, de la trapa deschisa, nu de la aerul conditionat, care abia rasufla....Treaca mearga si astea. Mai ales ca biata trapa, tot cadea din cand in cand. Si de cate ori cineva o deschidea din nou, ii mai cadea cate un surub. Politica autogarii nu includea rezervari prin telefon ori email. ”Nu, doamna, trebuie sa veniti aici sa va luati bilet”. Dar, trebuie sa locuiesti in zona, ca sa poti sa iti iei bilet cu o zi-doua inainte. Daca esti in tranzit, poti sa dormi in autogara pana la urmatoarea cursa la care mai gasesti locuri, ori alegi de bunavoie sa mergi in picioare, intins pe culoar, atarnat intre o mana si un picior ramas neamortit. Ca lumea! La jumatatea traseului - pauza. Am coborat ametita de caldura si de zdruncinaturi, sa ma bucur de 10 minute de stat pe asfalt. Mi-a picat privirea pe minunatul mijloc de transport si, il vad lasat pe o parte. Clipesc de cateva ori, poate am iluzii, dar el, saracu, tot pe o parte statea. Ca mine, in timpul mersului, incercand sa imi gasesc o pozitie stabila. Imi intra in raza vizuala si tanarul sofer. ”Aveti pana?” ”NU, spune el privind in ochii mei cu un zambet al carei semnificatie nu am prins-o. Are un telescop lipsa” Si pleaca. Mie mi-a picat putin fata, apoi mi-am dat seama ca, oricum, nu stiu ce e ala telescop. Iar, in acel moment mi-am alungat orice curiozitate de a-mi imbogati vocabularul si cunostintele in domeniul mecanicii auto. Am zis ca, ce nu stiu nu ma afecteaza. Si daca nu e grav, voi ajunge la destinatie, iar daca e grav, ce mai conteaza ca am stiut și nu am facut nimic?
Mi-am amintit de ce insemna sa mergi cu autobuzul acum 15-20 de ani. Praf, caldura, ingramadeala, inghet. Mi-am amintit ca acum vreo 6 ani, am mers pana la Brasov cu un tren in care...ningea. Si mi-am zis ca, in aceasta minunata in care traim, lucrurile bune, daca apuca sa se intample, dureaza putin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu