În ultimul timp mă regăsesc tot mai interesată de formă. Mi se pare că, doar găsind o formă potrivită, voi putea crea și un conținut pe măsură. Se vede și în foiala cu care tot schimb, perceptibil sau nu, fața acestui blog. Devin prea superficială? Devin prea nesigură? Interesată de structură, de ordine, de claritate?
Pe unde să-și mai facă loc creativitatea, spontaneitatea în atâtea unghiuri clare, contururi bine stabilite?...
O fi doar semn (și nu de foc) de accentuare a unei tendințe obsesiv-compulsive? Ce ascund de mine: teama de necunoscut, de incertitudine, de lucruri care nu știi unde te duc?!
Nu scriu nici un document dacă nu formatez de la început margini, mărime, font, distanță etc. Am nevoie de un titlu înainte de a așterne conținutul.
De ce nu mai cred că forma nu contează? De ce mi se pare că ambele sunt la fel de importante și că trebuie să le acordăm importanță, în aceeași măsură.
Trebuie? eu care spuneam că ”numai moartea trebuie”, în rest toate sunt alegeri.
Atenția la detalii consumă energie, te poate să face să pierzi viziunea de ansamblu, te poate duce cu gândul la risipire, îmbătrânire.
Parcă nu mai vrei să visezi, parcă nu mai vrei să speri. În fond, vrei doar să armonizezi forma vieții tale. Sau invers?
Sau altfel?
Armonie e cuvântul pe care îl căutam. Armonia are formă sau doar sunet? Poate fi și culoare. Pot fi toate la un loc, dar ce greu să nimerești dozajul corect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu