Dialog între lumi paralele

El: La mulţi ani iubita mea!
Ea: face ochii mari, a început de emoţie
El: Am ceva special pentru tine
Ea: cu nivelul apelor crescând în matca ochilor mărginită de gene tremurătoare, când îl vede că scoate din buzunarul de la piept o cutiuţă, ce pare să ascundă simbolul materializării unei dorinţe aprinse. O ia delicat, o deschide cu zâmbet, pentru o miime de secundă, victorios. Trage aer adânc în piept când sub capac descoperă....o cheie agăţată jucăuş de un inel. Prea mare ca să ducă zâmbetul spre fericire. De fapt era belciugul unui breloc, grotesc în contextul dezechilibrului de aşteptări.( ca să vezi cum mărimea contează!...)
El:Pentru că azi nu e doar ziua ta. E şi aniversarea zilei când ne-am cunoscut...
Ea:Da, acum 5 ani... cu glas înecat şi accent pe cifră cifra
El:M-am gândit că e momentul potrivit să ai o cheie a ta de la apartamentul meu
Ea: Şi?
El: Şi să locuim împreună.
Ea,cu lacrimile uscate de furie: credeam că e un moment bun pentru o cerere în căsătorie.
El, sincer intrigat de atitudinea ei: Nu realizezi că mi-am asumat o mare responsabilitate rugându-te să ne mutăm împreună?
Ea: Unde? În casa noastră? Şi când te superi, nu-ţi mai plac, sau ne certăm, cine pleacă?
El: E casa mea.....

Redare (in)fidelă a unei scene dintr-un film, peste care am dat întâmplător, sau nu, când mintea mea era preocupată să desluşească ce unitate de măsură a timpului folosesc unii bărbaţi. Filmul se continuă şi se sfârşeşte cu adevărata iubire descoperită în fuga ei din cei 5 ani de aşteptare. Nu mai ţin minte cum se sfârşeşte cu domnul, brusc pălit de generozitatea jumătăţilor de măsură. După ani de gândire în teamă de angajament.

Eu am preferat să revăd clasicul "Vacanţă la Roma". Măcar acolo justificarea încape într-o logică a raţiunii.