Intru să văd ce evenimente culturale sunt la început de an prin oraș. Lumea încă nu se dezmortise de urături, răcituri, fripturi, caltaboși,sarmale și toate celelalte.
Doamna de serviciu vorbea la telefon. Am salutat discret si am început să privesc afișele, astfel încât să transmit mesajul că am răbdare până termină convorbirea telefonică. Pe care o presupuneam a fi una de rezervare telefonică de bilete. Până încep să aud:
”taie carnea bucățele. Stii, cum ai văzut că fac eu. Pune totul în tigaia aia mare” Și tot așa, un mic instructaj de
Am zambit, sincer înțelegătoare, că, de oameni suntem, sunt si sarbatorile acuma.
Convorbirea se încheie, aud un ”Mă scuzați” timid, rostit mai mult de conveniență nu din convingere. Spun ce vreau, doamna începe sa strige un nume, semn că nu e singură prin agentie. Intr-un final,de după un colt, care, probabil dădea spre baie, apare a doua doamnă de serviciu (sa ne intelegem, de serviciu - în sensul ca era la muncă in ziua cu pricina) cu un prosop legat turban pe cap. Mai sincer jenată, dar totuși într-o stare de confort.
Cum să nu spui: ”Dulce, Românie, țara în care oamenii sunt calzi, apropiați, nu se formalizează prea tare.”
”Dulce Românie, fără protocol, reguli și constrângeri”.
Asta, cât de afli în aria artistică, dincolo de care zâmbetul dispare și te sufoci crispare, încrâncenare, revoltă. Până obosești și dai în resemnare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu