Te trezeşti în câte o dimineaţă cu mintea în ceaţă. Şi păşeşti atent, să nu te zdruncini prea tare, că nu ştii în ce gropi de minte amorţită poţi călca. Dacă se întâmplă ca acea dimineaţă să fie de luni, poţi să te temi că toată săptămâna îţi va fi innegurată, indiferent de prognoza meteo. Şi atunci îţi laşi pleoapele pe jumătate deschise şi încerci să nu produci dezastre în relaţiile cu cei din jur. Poţi să îţi pui ochelari de ceaţă, dar tot nu vei vedea mai clar. Dar măcar aşa îi avertizezi pe ceilalţi: "Atenţie! Persoana semiconectată la lumea exterioară. Şi deconectată de la bucuria interioră. Pericol de replici usturătoare. În cel mai blând caz, pericol de neatenţie şi indiferenţă la nevoile tale."
Nu am nici o superstiţie şi încerc să ţin departe ideile preconcepute sau profeţiile autorealizatoare. Dar e joi şi nu am ieşit din ceaţă decât în scurte momente când m-am trezit cu flori de liliac îmbrăţişate de narcise sub nasul meu. Asta mi-a mai mărit puţin distanţa dintre pleoape şi, implicit raza de vizibilitate asupra lumii exterioare.
E ciudat că, în timp ce tu te simţi ca un urs încercând să facă piruete graţioase pe o bârnă şi apoi să îşi zacă starea în bârlogul său, ceilalţi îţi zâmbesc şi îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut în ultimele zile pentru ca ei să se simtă mai buni, mai decişi, mai conectaţi şi mai luminaţi. Eiiiiiiiii, asta poate fi o rază de lumină care poate împrăştia tentaţia de a lăsa ceaţa să devină atât de deasă încât să dispari în ea. Un moment de iluminare că doar în mintea ta tu eşti mai absent şi mai lipsit de consistenţă în acţiune. O scanteie pe circuitul intrerupt temporar deînchidere în sine.
Bine, mai am 3 zile şi jumătate să împrăştii total ceaţa de săptămâna asta. Încep să am adun la un loc fiecare strop de înţelegere şi iluminare.Nu fuga de lumea exterioară mă bagă în ceaţă, ci fuga de angoasele proprii. Uneori poate fi dificil să găseşti echilibrul între lumea interioară şi cea exterioară. De fapt să pui în acord şi firesc interesul simultan pentru cele două lumi, care te fac un întreg. Iar fuga e o falsă soluţie. Unde să fugi de tine, fără tine?! Deşi, mă tot imaginez desculţă în iarbă ca în copilăria mea din altă viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu