Uneori, dacă privesc vreo plăpumioară de omăt, scăpată neatinsă, întinsă prin vreun parc, o văd așa, ca o întindere caldă, veselă și luminată, de năsturei. Dacă nu ninge, îmi scot mănușile iau zăpada în pumni, o arunc, îmi dau capul pe spate și stau să îmi cadă pe față. Iubesc iarna, ninsoarea, zăpada, gerul, pentru că mă face să mă simt proaspătă, veselă și înmiresmată.
Pot, chiar, să îmi imaginez, când ninge, că, fulgii pe care îi prind în palme, se fac buchet de năsturei, numai buni să-mi lumineze fereastra.
Uite așa, albul vesel, amestecă cald în rece, face petale din fulgi, aduce bucuria din vara-n iarnă și din iarna-n vară, în sufletul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu