Mi-am amintit de vremurile când poezia făcea parte din hrana mea zilnică. L-am ascultat pe Bleonț recitând Lumina raiului. Am rezonat, cu un fior de recunoaștere a unei posibile realități, impletit cu fire de culpabilizare și teamă venită din mentalul arhaic. În căutarea echilibrului, ne rătăcim între bine și rău. Dar viața înseamnă plăcere și durere, speranță și teamă, reusită și eșec, câștig și pierdere, iubire și disperare. În diferite nuanțe, intensități și durate. Dacă am gândi echilibrul ca pe o...medie, atunci ne-am simti ca într-o baie călduță.
Lucian Blaga
Lumina raiului
Spre soare râd!
Eu nu-mi am inima în cap,
nici creieri n-am în inimă.
Sunt beat de lume şi-s păgân!
Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atâta râs făr'de căldura răului?
Şi-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,
de n-ai fi frământată,
Sfânto,
de voluptatea-ascunsă a păcatului?
Ca un eretic stau pe gânduri şi mă-ntreb:
De unde-şi are raiul -
lumina? - Ştiu: Îl luminează iadul
cu flăcările lui!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu