Între dragoste și ură, între calm și furie, între frică
și curaj, între vulnerabilitate și putere, între toleranță și intoleranță (deși
astea sunt puncte pe firul ce duce de la iubire la ură)....infinite puncte de
contact cu tine, în căutarea a ceea ce ești, pentru descoperirea a ceea ce poți
fi.
În ultima vreme sunt interesată de...granițe. Nu dintre
teritorii, ci situate la limita dintre două stări, de zona de suprapunere, de
posibilă confuzie între două stări.
M-am trezit angrenată într-un exercițiu de identificare a
graniței dintre acceptare și resemnare.
Da, bine, știu că cele două nu se suprapun. Dimpotrivă,
ele te situează pe direcții diferite pe traiectoria devenirii tale. Ceea ce
accepți vine din împăcare cu ceea ce a fost, cu singurul lucru cu care s-a
putut întâmpla. Când te resemnezi, implicit accepți că ceva nu se mai poate
întâmpla dar rămâi conectat dar rămâi ancorat în tristețe, frustrare,
dezamăgire.
Deși, Dex-ul o definește ca pe o acceptare senină a unei situații dificile, în mintea mea,
resemnarea e mai mult o renunțare încărcată de tristețe, de durere, de
neputință. Oricâte alte uși și ferestre ai lăsa să se deschidă în calea ta,
rămâne mereu acel punct dureros pe care nu-l poți vindeca.
Resemnarea te duce dintr-o zi în alta, purtând povara a
ceea ce nu poate fi.
Acceptarea presupune că pășești în prezent cu seninătate.
Acceptarea e alegerea care te eliberează de regretele
asociate resemnării.
Până la urmă, te resemnezi că ceva nu poate fi și accepți
că regretele nu fac decât să te țină în trecut.
Adică, m-am învârtit în jurul cozii și am ajuns la
definiția din DEX???!!!!!
